Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate? Mărturii din infern: Lumea plângea în hohote, se auzeau blesteme, iar securiștii arestau (Partea a II-a)

Prin demolarea bisericilor, spunea părintele Constantin Galeriu „a fost rănit un popor în sufletul lui, în adânc. […] A lovi într-un ase­menea locaș înseamnă a lovi în cel mai sfânt loc al ființei neamului, înseamnă a lovi în puterile lui spirituale, în cre­dința care este stânca de rezis­tență, în nădejdea care-l înaripează, în iubirea divină care-i dă viață, care-i sus­ține viața. […] Odată cu demolarea bisericilor se uneltea demolarea conștiințe­lor, a neamului, demolarea istoriei, a rădăcinilor”.

O dovadă a celor susținute de părintele Galeriu este povestea demolării bisericii Enei, imediat după cutremurul din 1977, prezentată de ziarul Patriarhiei, Lumina.

„În urma cutremurului, o parte din blocul , aflat în vecinătatea bisericii, se prăbușește. Se trece imediat la demolarea lui integrală. Folosindu-se de acest pretext, în noaptea de 22 aprilie 1977, biserica este lovită de utilajele care interveneau la ruinele blocului. Într-o notă a IGSIC, păstrată în arhiva INP, momentul este relatat astfel: „În ziua de 22 aprilie 1977 orele 2, ca urmare [a] lucrărilor de demolare a blocului «Dunărea», s-a produs un accident tehnic prin căderea unui volum important de elemente de construcții peste clădirea bisericii. Ca urmare, fațada dinspre sud a fost în mare parte distrusă.

Această parte făcea corp comun cu bolta de susținere a turlei dinspre vest. S-a mai constatat că și celelalte bolți ale turlei principale dinspre est sunt puternic avariate, fie crăpate, fie fisurate. De asemenea, și fațada dinspre nord a bisericii prezintă crăpături între cele două turle. Ținând seama de cele arătate, precum și de faptul că biserica se află într-o zonă dens locuită, pe o arteră principală de circulație, se impune demolarea acesteia”. Această notă transmite ideea că lovirea bisericii a fost un simplu , însă numeroase mărturii, precum cea a preotului paroh de atunci, Stan Dimancea, arată clar că avarierea a făcut cumva parte din noul plan de sistematizare pe care conjunctura dramatică a cutremurului din 4 martie l-a făcut posibil. Astfel, în pofida opoziției Comisiei Centrale de Stat a Patrimoniului Cultural Național, a specialiș­tilor și iubitorilor de istorie și artă, a clericilor și credincioșilor parohiei, locașul a fost totuși dărâmat complet până la sfârșitul lunii aprilie”, nota ziarul Lumina, la 40 de ani de la demolarea bisericii.

Citește continuarea pe platforma REVOLUTIONS.